DE CE (ÎNCĂ) UN PROIECT ÎN EDUCAȚIE?

CONTEXTUL

În ultimul timp, auzim din ce în ce mai des, pe bună dreptate, că problemele pe care le avem în prezent în societate își vor găsi rezolvarea doar prin educație.

Toate inițiativele pornite recent în domeniul educației, venite din afara sistemului de învățământ susținut de stat, așa timide cum sunt, ne arată că s-a înțeles, în bună măsură, că totul pornește de la calitatea resursei umane, de la mentalitatea celor care îndrumă pașii copiilor noștri zi de zi. S-a înțeles că vom putea genera cu adevărat o schimbare doar când vom reuși să ieșim din acest cerc vicios al gândirii învechite, tributare încă unei epoci de mult apuse. Și că până vom avea schimbări pozitive generate de factorul politic, este necesară implicarea fiecăruia dintre noi.

Nu ne propunem să analizăm contextul actual din perspectiva situației învățământului românesc de stat, condus de minister. Inițiativele de mult așteptate și mult dorite, generatoare de schimbări la acest nivel, ar putea fi obiectul unor altor tipuri de proiecte, mai degrabă civice sau politice, nefiind ceea ce ne-am propus în cazul de față.

În schimb, inițiativele private de până acum, menite să ajute acest sistem anevoios și să modifice cât de cât paradigma din educație, au ingrediente necesare dar nu și suficiente pentru a produce o transformare reală. Iată câteva dintre problemele acestor inițiative identificate de noi până acum:

O bună parte dintre ele reprezintă simple organizări de întâlniri, conferințe sau cursuri, și care:

  • au scopul de a inspira, motiva și de a crește încrederea de sine a profesorilor
  • sunt în multe cazuri contra-cost
  • prezintă metode alternative din occident fără a putea fi, de multe ori, aplicate realităților de la noi
  • li se spune tuturor cât sunt de grozavi și minunați doar pentru că participă la astfel de întâlniri, unor profesori care au deja o mentalitate deschisă, altfel nu ar fi venit din timpul și pe banii lor

Avem de asemenea demersuri în direcția tehnologizării și digitalizării unităților de învățământ. Chiar dacă investițiile sunt adeseori însemnate în echipamentele hardware, soluția software este aproape inexistentă sau lasă mult de dorit. Nu se oferă aplicații cu care profesorii să poată lucra sistematizat la clasă, adaptate la sistemul actual de învățământ. Iar atunci când întâlnim inițiative private dedicate unor soluții software, pe lângă faptul că sunt contra cost, ele din păcate mai mult îngreunează munca profesorilor, solicitând, de exemplu, chiar o muncă dublă prin cataloage online.

Sentimentul general este că există bune intenții, dar întreaga energie nu este canalizată către zone care ar produce o schimbare reală. După toate conferințele și workshop-urile, profesorul se va întoarce la catedră cu aceleași sarcini birocratice, sufocat de proceduri învechite și ineficiente.

O ALTĂ ABORDARE

Avem nevoie desigur de cursuri de formare a unui mindset pozitiv. Avem nevoie și de echipamente de ultimă generație în școli. Dar ceea ce lipsește elevilor, profesorilor și părinților din învățământul de la noi este o platformă digitală gratuită, în limba română, care să ușureze și să eficientizeze cu adevărat întregul proces didactic și de învățare. O platformă care să înglobeze și să optimizeze multiplele mecanisme ale unui sistem de învățământ care nu beneficiază în prezent în niciun fel de avantajele evoluțiilor tehnologice.

Elevul trebuie să poată învăța, chiar și de unul singur, la orice disciplină. Să aibă lecții video interactive, tutoriale, exerciții, teste și jocuri educative. Nu doar prin simple manuale digitale, ci un întreg ecosistem creat în jurul elevului, gamificat, având toate elementele rețetelor online de succes. La rândul său, profesorului să-i fie cu adevărat ușurată munca prin optimizarea proceselor de evaluare, prin instrumente care sa-i permită să lucreze în fiecare zi la școală în mod organizat în clase digitalizate, prin opțiuni de a lucra diferențiat, ajungând la fiecare elev în parte, prin urmărirea activității în timp real a întregii clase, prin crearea propriilor materiale didactice, ș.a.m.d.

În occident sunt extrem de populare astfel de platforme, fiind folosite pe scară largă în educație în țări precum SUA, Marea Britanie, Franța. La noi, din păcate, aceste aplicații nu pot fi folosite decât ocazional pentru că, pe de o parte, nu toți copiii pot urmări lecții într-o limbă străină, iar pe de altă parte, programa școlară de la noi este foarte diferită la nivel de structură și conținut.

Un aspect important care poate fi combătut prin astfel de instrumente este analfabetismul funcțional, prin module care structurează noțiunile și antrenează utilizatorul de la ușor la dificil prin pași mărunți. Materialele fiind astfel concepute, încât elevul să exerseze noțiunile în diferite contexte, fiindu-i testate abilitățile de înțelegere și aplicare a acestora în cazuri cât mai practice și apropiate de lumea reală. Mai mult, unui profesor ce urmărește evoluția elevilor pe platformă, nu poate să-i scape cazurile în care aceștia nu au înțeles, nu știu să aplice noțiuni de bază sau nu au capacitatea de a face conexiuni între conceptele noi și cele dobândite anterior.

De asemenea, platforma poate veni foarte bine în întâmpinarea nevoilor reale din piața muncii, realizând o corelare autentică între conținutul educațional și cererile într-o continuă schimbare din câmpul ofertelor de muncă. Se pot realiza legături strânse, directe, între companiile angajatoare și mediul academic. Pentru a da doar câteva exemple, platforma educațională poate pune la dispozitie, pe lângă materiale standard din programa școlară, și tutoriale, cursuri sau programe din domenii creative sau tehnice, precum IT, dezvoltare personală, antreprenoriat, cultură civică, ș.a.m.d.

În contextul social și politic actual, realizarea unei astfel de platforme ne-o imaginăm posibilă doar de jos în sus, prin inițiativa unor spirite creatoare și inovatoare, venite din rândul oamenilor obișnuiți ce aduc plus valoare în mediile în care activează, fie companii private sau instituții de stat. Avem suficiente exemple de directive asemănătoare care au venit invers, de sus în jos pe scara ierarhică, fără niciun rezultat.

OBIECTIV

În ansamblu, dorim să creăm o soluție educațională completă, o platformă digitală gratuită ce utilizează toate avantajele dezvoltării tehnologice pentru a veni în sprijinul tuturor celor implicați în procesul educațional.

Sunt două direcții principale pe care platforma trebuie să le acopere:

1. ÎNVĂȚAREA AUTONOMĂ (învățarea de unul singur)
Vrem ca toți copiii din România să aibă la dispoziție resurse pentru a putea învăța, fiecare în ritmul său, despre orice domeniu al cunoașterii, în limba română. Iar asta presupune accesul la conținut interactiv: la lecții cu explicații video intercalate cu cereri de feedback, la exerciții și exemple de rezolvări, la teste și funcții de autoevaluare, și nu în ultimul rând, la jocuri și competiții alături de colegi pe baza noțiunilor învățate. Toate aceste activități fiind răsplătite cu puncte, medalii și creștere în nivel.
Este de asemenea important ca elevul să știe în orice moment cât a progresat sau cât la sută mai are până stăpânește o noțiune, un capitol sau o întreagă materie.

2. ÎNVĂȚAREA ASISTATĂ (de către profesori și părinți)
Toți cei implicați în educație trebuie să aibă la îndemână o serie de unelte digitalizate prin care să vină în ajutor copiilor.
Profesorul nu trebuie să mai piardă timp prețios evaluând pe rând elevii la tablă sau corectând lucrări atât de des. El are nevoie de un instrument care îi permite să vadă cu exactitate, în orice moment, la ce nivel de cunoștințe se află fiecare elev din clasă. Să vadă ce lipsuri are și să poată ghida pe fiecare pe un traseu personalizat.
Părintele trebuie să fie în contact cu tot ce se întâmplă la școală și cu întreaga evoluție a copilului său.

IMPACT

Platforma nu țintește un segment specific de utilizatori, limitat după criterii de timp, categorie socială sau vârstă. Beneficiarii vor fi, pe de o parte, cele câteva milioane de elevi, profesori și părinți din România, dar și orice persoană ce vrea să-și consolideze cunoștințele din anumite domenii, sau persoane care caută să dobândească noi calificări sau doresc o schimbare în carieră.
Toți aceștia nu au în prezent o platformă educațională digitală pe care să se bazeze.

NEVOILE PROIECTULUI

Pentru a atinge obiectivul, avem două nevoi principale:

1. SOLUȚIA SOFTWARE A PLATFORMEI

Aceasta cuprinde:

  • crearea suportului informatic (aplicație, website) și a tuturor funcționalităților platformei; MVP-ul (minimum viable product) a fost deja creat de către inițiatorii proiectului la www.asq.ro
  • cloud hosting
  • testare, mentenanță, bug fixing, suport tehnic

2. CONȚINUTUL DIDACTIC
Pentru a crea materialele didactice de pe platformă, pentru a asigura mentenanța acestora și pentru a atinge un nivel calitativ așteptat, proiectul va avea nevoie de mai mulți colaboratori, profesori specialiști care să acopere toate disciplinele de învățământ și toți anii de studiu. Aceștia vor structura noțiunile respectând programa școlară în vigoare și vor efectua ajustările necesare atunci când aceasta va suferi modificări. Profesorii vor organiza fiecare lecție plecând de la explicarea noțiunilor de bază în format video și text, continuând cu exemple și exerciții pe principiul step-by-step, ce cresc gradual dificultatea, și completând cu teste de evaluare ce măsoară nivelul cunoștințelor acumulate.

STRATEGIE DE DEZVOLTARE PE TERMEN SCURT-MEDIU

Soluția software fiind în bună măsură creată, având o serie de funcționalități de bază deja disponibile și fiind capabilă să suporte un număr rezonabil de utilizatori, ne-am propus să ne concentrăm eforturile în următoarea perioadă pe crearea de conținut și pe răspândirea notorietății proiectului pentru a coagula energii creatoare în jurul ideii.

Fiind o platformă gratuită pentru toate tipurile de utilizatori, avem în plan două abordări:

  • atragere de voluntari, care vor fi de fapt membri fondatori ai proiectului, ce vor fi, pe de o parte, profesori care vor contribui cu materiale didactice pe platformă, și, pe de altă parte, ambasadori ai proiectului, specialiști în PR, marketing și comunicare, care vor ajuta în crearea nucleului gros din jurul proiectului
  • atragere de sponsorizări care să ajute dezvoltarea proiectului într-un ritm susținut

Fiecare grup va beneficia de o serie de avantaje:

  • membrii fondatori vor beneficia de o recunoaștere și o poziție aparte în cadrul platformei; vom publica pe site și pe aplicație o listă cu aceștia, la profilul fiecăruia evidențiindu-se contribuția adusă proiectului
  • sponsorii vor avea de asemenea o vizibilitate crescută în cadrul platformei, având o zonă specială pe site și aplicație ca parteneri ai proiectului; mai mult de atât, fiecare material de pe aplicație care va fi realizat prin contribuția sponsorului va afișa logo-ul acestuia

Iată câteva idei de dezvoltare pe care ambasadorii proiectului vor căuta să le implementeze:

  • inițierea de parteneriate cu edituri care, în schimbul unei vizibilități crescute pe platformă, să ofere materiale didactice în vederea publicării lor pe aplicație
  • atragere de stimulente pentru contribuitori în forma unor parteneriate cu companii ce vor oferi servicii sau produse din portofoliul lor, în mod gratuit, pentru cei mai activi membri (de ex. pachete turistice și de călătorii, cărți, rechizite, echipamente digitale)
  • crearea de concursuri cu premii pe platformă, atât pentru elevii cu cele mai bune rezultate cât și pentru profesorii cei mai activi sau cu cele mai consistente materiale publicate

STRATEGIE DE DEZVOLTARE PE TERMEN LUNG

Menționăm aici doar câteva puncte din abordarea pe termen lung:

  • pentru asigurarea unei calități a întregului material didactic de pe platformă ne dorim ca pe viitor, pentru fiecare disciplină în parte, să existe o echipă de specialiști care să asigure ca întreg conținutul să fie în conformitate cu programa școlară în vigoare
  • avem în vedere adăugarea cât mai multor funcționalități pe plafromă care să ajute, în cele mai mici detalii, toate tipurile de procese din sistemul educațional; toate acestea trebuie create în mod natural, în colaborare cu elevi, profesori și părinți, fără să forțeze sau să îngreuneze în vreun fel activitățile existente
  • vom lucra și la îmbunătățirea aspectului vizual al aplicației, prin crearea unui design atrăgător, cu ajutorul unor specialiști în domeniu​

VREI SĂ NI TE ALĂTURI?

Reprezinți o companie?
Fără ajutorul tău va fi foarte greu să reușim! Fii unul dintre primii susținători ai schimbării educației din România, adaptată la noua eră digitală. Întâmpină-ți angajații de mâine contribuind la crearea unui conținut educațional adaptat nevoilor tale! Scrie-ne la

Ești un simplu cetățean?
Excelent! Și noi suntem la fel! Intră pe grupul nostru de Facebook pentru a ne ajuta să ne organizăm și să împărțim între noi sarcinile pentru realizarea acestui proiect ambițios. Ne sunt de ajutor și câteva ore pe săptămână din timpul tău!